La început de an în "mod tradiţional" se face un bilanţ al anului care tocmai s-a încheiat, dar acest lucru ar fi prea sofisticat pentru societatea noastră pentru că nu avem realizări cu care să ne mândrim. Totuşi, acum după ce au trecut sărbătorile de iarnă dorim sa punctam o situatie care poate fi un precedent periculos, din punct de vedere sindical.
Anul 2017 fost un an marcat de orgolii, prea multe orgolii ale unor "lideri" care s-au crezut singurii în stare de a dori binele salariaţilor prin negocierea numai de către ei a unui CCM. Nu s-a dorit sub nicio formă o unificare a miscării sindicale ci s-a dorit perpetuarea acestei "puzderii" de organizaţii sindicale şi rămânerea în funcţie a aceloraşi eterni lideri. Nu credem că rezultatele anterioare justificau acest lucru, prin prisma drepturilor pierdute/suspendate în ultimii ani, dar asta a contat prea puţin dacă anumite persoane îşi satisfăceau orgoliile personale.

La cumpăna dintre ani, mulţi se bucură de un sfârşit. Alţii, dimpotrivă preferă începuturile...care iţi dau speranţă, care te fac să crezi că totul e posibil, care sunt pline de mister, de aer proaspăt, de necunoscut, de uşi deschise. Nu sfârşiturile, care lasă un gol adânc în suflet, care te frâng, te demoralizează ... şi tot ce mai poţi să faci, este să speri că va urma un nou început. Şi totuşi, ambele sunt necesare! De ce? Pentru că, atunci când începi ceva, te ambiţionezi să trăieşti şi experienţa sfârşitului. Când ajungi la sfârsit, iarăşi o iei de la capăt, cu un alt început. Până la urmă, ăsta este scopul vieţii, să începi, să sfarşeşti, iar să începi şi tot aşa. Dar indiferent de păreri, un lucru este cert : timpul trece şi are prostul obicei de a fi ireversibil. De aceea, la cumpăna dintre ani este bine să reflectăm la ceea ce spunea Seneca : "Iţi petreci cea mai mare parte a vieţii făcând ce nu trebuie, o bună parte a ei nefăcând nimic, iar toată viaţa te-ai preocupat de cu totul altceva decât ceea ce ar fi trebuit".

Ce este Crăciunul? Este nostalgie pentru trecut, curaj pentru prezent şi speranţa pentru viitor. Este o dorinţă arzătoare ca fiecare ceaşcă a vieţii să fie plină de binecuvântări bogate şi eterne. Crăciunul nu este o perioadă, nici un sezon, ci o stare de spirit, iar adevăratul spirit al Crăciunului înseamnă să preţuieşti pacea şi bunăvoinţa, să oferi din plin compasiune. De aceea, acela care nu are Crăciunul în inimă, nu îl va găsi niciodată sub un brad chiar dacă, sărbătorile sunt trăite de fiecare după cum îi este sufletul. Pentru unii înseamnă amintirile, bucuria gesturilor simple, reuniunea familiei, fapte bune, altruism, gânduri curate. Unii, să sperăm că nu sunt mulţi, rămân şi de sărbători cu frustrările, cu sufletul negru de invidie, cu judecăţi pe măsura fiinţei lor, schimonosite chiar şi în zilele de sărbătoare, când bucuria şi lumina ne înconjoară. Crăciunul este un pod iar noi avem nevoie de poduri pentru că râul timpului curge. Crăciunul de azi ar trebui să însemne crearea de momente fericite pentru mâine şi retrăirea celor de de ieri. Credem cu adevărat că dacă vom continua să spunem povestea Crăciunului, să cântăm colinde şi să trăim spiritul Crăciunului, vom putea aduce bucurie, fericire şi pace acestei lumi, pentru că bucuria este adevăratul dar al Crăciunului.

La ceas de sărbătoare, analizând situaţia în care ne aflăm, nu putem să nu ne amintim de Caragiale care în 1907 trăgea anumite concluzii care se potrivesc societăţii de azi mai bine poate decât societăţii de atunci :
-„Pe lîngă agricultură deci, trebuie să-nflorească în România şi o vastă industrie, industria politică, şi, ca orice industrie bine şi inteligent dezvoltată, trebuie să prospereze”.
-„Administraţia e compusă din două mari armate. Una stă la putere şi se hrăneşte; alta aşteaptă flămînzind în opoziţie"
- "A căzut un guvern şi a venit altul, îndată, toată administraţia ţării, şi cea de stat, şi cea de judeţ, şi cea comunală – de la prefecţi şi secretari generali de ministere, pînă la cel din urmă agent de poliţie şi pînă la moaşa de mahala – se înlocuieşte…pentru mai mare expeditivitate chiar pe cale telegrafică. O clientelă pleacă, alta vine; flămînzii trec la masă, sătuii la penitenţă".
Şi totuşi pentru că este un moment aniversar nu vrem să fim pesimişti, dar dacă ne interesează viitorul nostru dar mai ales al copiilor noştrii pe care nu îi dorim pribegi prin alte ţări, trebuie ca fiecare din noi să se implice atunci când "şmecherii tranziţiei" doresc să distrugă şi să vândă tot ceea ce a mai rămas din această ţară. Ne vom ridica la înălţimea aspiraţiilor înaintaşilor noştri abia atunci când şi noi vom fi mai dornici de dreptate, când vom şti să cerem socoteală autorităţilor pentru faptelor lor, când vom încerca noi înşine să schimbăm în bine realitatea în mijlocul căreia trăim. Speranţă există. Deci: Avem o ţară. Ce făcem cu ea? Şi este o ţară frumoasă aşa cum se vede în imaginile următoare.

Aşa cum anticipam, Guvernul a aprobat trecerea contribuţiilor de la angajator la salariat. Teoretic sunt posibile trei scenarii. Primul scenariu - transferul de contribuţii sociale de 35%, scăderea impozitului pe venit la 10% şi aplicarea unei taxe de solidaritate de 2,25%, dar păstrarea salariului net pentru angajat. În acest scenariu salariul brut ar creşte. Al doilea scenariu - cel mai pesimist pentru salariaţi, şi anume transferul de contribuţii sociale în sarcina angajatului cu un impozitul pe venit redus la 10%, plus o taxă de solidaritate de 2,25%, dar salariul brut rămas neschimbat. În acest scenariu, salariul net scade pentru angajat. Al treilea scenariu - transfer al contribuţiilor sociale în sarcina angajatului, alături de reducerea impozitului pe venit la 10%, alături de introducerea taxei de solidaritate, dar realizate cu păstrarea costului angajatorului neschimbat. În acest caz, salariul brut creşte, iar salariul net creşte nesemnificativ. Noi anticipăm că în perioada următoare fiecare salariat va trebui să semneze un act adiţional cu o nouă valoare a salariului de bază, dar RECOMANDĂM COLEGILOR SĂ SE INFORMEZE ÎNAINTE DE A SEMNA ORICE DOCUMENT.