Istorie şi interviuri cu foşti angajați

Vârful Coștila este ușor de recunoscut după releul de televiziune montat pe vârf, iar cel mai ușor traseu începe de la Cabana Babele și durează aproximativ o oră. Traseul către Vârful Costila din Munții Bucegi - vârful muntos clasat al cincilea între vârfurile muntoase din Munții Bucegi, cu altitudinea de 2.490 metri, oferă priveliști uluitoare pentru cei care reușesc să ajungă acolo.

Obişnuiţi cu internetul, telefonia mobilă, televiziunea prin cablu şi alte invenţii ale acestui secol vă invit să privim în urmă la începuturile comunicaţiilor când se plătea abonament pentru servicii de radioficare care puteau oferi doar un singur program audio ce se asculta la un difuzor conectat la reţeaua de “sârme” înşirate prin cartier sau prin sat şi prevăzut doar cu un firav buton de volum. Mai apoi a apărut radioul cu lămpi care permitea selectarea şi ascultarea mai multor programe de radio şi abia mult târziu a apărut şi televizorul care în sfârşit a permis şi vizionarea imaginilor unui singur program naţional şi abia ulterior a două programe naţionale. Pentru toate aceste servicii doritorii trebuiau să plătească un abonament lunar, iar dovada plăţii serviciilor se făcea prin lipirea unui timbru pe carnetul de abonat. Această evoluţie a abonamentelor vă invit să o urmăriţi pe site-ul următor cu precizarea că se poate da click pe fiecare imagine pentru a putea fi vizualizată în fullscreen.

Fără un motiv anume, pur şi simplu întâmplător a apărut aievea acest titlu de roman al celebrului scriitor Nicolae Filimon care nu are nicio legătură cu prezentul, el făcând referire la anumite personaje şi năravuri din perioada fanariotă. Noi am dorit doar să vă prezentăm câteva documente scanate, despre grija comuniştilor Petru Groza, Gheorghiu Dej, Chivu Stoica şi alţii faţă de drepturile oamenilor muncii care exploatau “Staţiile de cabluri hertziene ale Comitetului de radio” situate la altitudine. Comparaţia cu zilele de astăzi o puteţi face singuri, pentru a vedea de unde am plecat şi unde am ajuns, dar indiferent de opinii un lucru este cert: astăzi, alocaţia de hrană a salariaţilor de la aceste staţii este mai mică decât cea a unui deţinut, adică 32 lei/zi!
Departe de noi gândul de a fi nostalgici după acele vremuri ci dorim doar să subliniem că acum, nu mai este important omul ci doar profitul, indiferent cu ce preţ se obţine.

Societatea Naţională de Radiocomunicații (Radiocom sau SNR), a dorit să întâmpine anul centenar 2018 cu o serie de activităţi printre care şi organizarea la sediul central al societăţii a unei expoziţii permanente. Având o istorie de aproximativ 80 ani şi contribuind activ în momentele cheie ale istoriei României la transmiterea către ţară a mesajelor importante începând cu perioada regalităţii, continuând cu al doilea război mondial, revoluţia din 1989, aderarea la Uniunea Europeană şi până în zilele noastre, era absolut necesat să existe o expozitie permanenta sau un mic muzeu care să prezinte realizările şi contribuţia acestei societăţi naţionale la istoria României. Din păcate acest lucru ar fi trebuit făcut mai demult, înainte să fie aruncate la coşul istoriei aparate şi echipamente pe care le-ar fi dorit orice muzeu al tehnicii. Este un totuşi un început şi de aceea făcem solicitarea către orice persoană sau instituţie care poate completa această mica expoziţie cu exponate sau documente să ne contacteze pe noi sau conducerea SNR pentru a mări numărul exponatelor existente pe care vi le prezentăm în următoarele imagini.

Prima emisiune profesionistă de televiziune din România a avut loc de Revelionul 1957, în noaptea de 31 decembrie 1956 – 1 ianuarie 1957, din locaţia Casa Scânteii (actuala Casa Presei Libere). Deşi în capitala acelor vremuri nu existau decât câteva sute de televizoare, de fabricaţie sovietică, cea mai populară marcă fiind Leningrad, publicul larg, a fost invitat să vadă prima transmisiune tv din România, în aumite "punctele de vizionare". Iată cum consemna cotidianul „Informaţia Bucureştiului” evenimentul :
„Încă de pe la orele 7 în faţa magazinelor «Electrotehnica» din bd. Magheru, «Tehnometal» din calea Victoriei, a magazinului «Sport-Muzică» din str. Academiei şi în alte puncte din Capitală au putut fi văzuţi numeroşi cetăţeni. Ei au admirat frumosul aparat sovietic de televiziune «Leningrad» T-2, cu ecranul său alburiu, cu numeroase butoane.” Referitor la acest eveniment istoric, care acum pare banal, avem ocazia de a vă prezenta extrase din două reviste ale acelor vremuri. Emiţătoarele la care se face referire în aceste articole au fost casate după 1989, iar din locaţia Casa Presei Libere în prezent nu se mai fac emisii de televiziune, actualii emiţători (de televiziune şi de radio) fiind amplasaţi în locaţia Bucureşti - Herăstrău (strada Carpaţi), lângă societatea Luxten.