Marius Raul Bostan (născut pe 18 mai 1970, ȋn comuna Rugineşti din judetul Vrancea), este propus ministru pentru Societatea Informaţională ȋn Guvernul Cioloş. Este absolvent al Liceului “AL. I. Cuza” din Focşani şi al Facultaţii de Matematică, specializarea informatică al Universităţii Bucureşti. De asemenea, a absolvit cursuri postuniversitare de management în cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative. A urmat cursuri de specializare în Anglia și Italia si a studiat sistemele administrative din Germania și Olanda.

         Marius-Raul Bostan are o vastă experiență în domeniul administrației publice locale și centrale, ȋn managementului serviciilor publice și atragerii de finanțări destinate investițiilor în infrastructură, ȋn dezvoltare locală şi regională, ȋn finanţarea companiilor şi municipalităţilor fiind unul din pionierii dezvoltării pieţei obligaţiunilor ȋn România.

         A colaborat la implementarea unor proiecte ale Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare (USAID), Băncii Mondiale și ale Comisiei Europene, pentru administrația publică locală.

         Totodată, a fost organizator al primei Conferințe Internaționale de Descentralizare Fiscală din România. A lucrat cu experţii americani ai Research Triangle Institute, în cadrul operațiunilor de emitere de obligaţiuni municipale. De asemenea, a lucrat la majoritatea emisiunilor de obligațiuni din România.

         Este fondator și Senior Partner al VMB Partners SA, o companie ȋnfiinţată ȋn 1999 de un grup de profesionişti cu experienţă ȋn drept, finanţe şi ȋn activităţile autorităţilor locale şi care şi-a stabilit ca principal obiectiv iniţierea emiterii de obligaţiuni municipale ȋn România (Peste 80 % din emisiunile de obligaţiuni din România s-au realizat cu sprijinul VMB Partners).

         Este președinte al Fundației Naționale a Tinerilor Manageri — FNTM, o organizaţie non - profit şi neguvernamentală înfiinţată în 1997 specializată în consultanţă pentru sectoarele public şi privat.

         Membru în Consiliul de Administrație al Telekom România, numit de Ministerul pentru Societatea Informațională ȋn februarie acest an.

         A fost lider in Liga Studenților, apoi Președinte al Tineretului Universitar Naţional Ţărănesc Creştin-Democrat (TUNŢ) si în anii ’90 a ocupat o poziţie guvernamentală, atunci fiind directorul Direcţiei Control din cadrul Departamentului de Administraţie Locală din Guvernul României (Guvernul Radu Vasile și apoi Mugur Isărescu).

         De asemenea el este fratele consilierul judeţean PNL Vrancea, Liviu Bostan care a declarat următoarele despre această nominalizare : “Nu ştiam dinainte de propunerea făcută pentru fratele meu, dar am avut o bănuială. Chiar dacă nu a mai fost activ politic în adevăratul sens al cuvântului, a fost extrem de preocupat şI implicat în PNŢ. A păstrat legătura cu Vrancea, chiar dacă este mutat la Bucureşti, vine des la Rugineşti unde avem casa. Sunt convins că ştie ce are de făcut în fruntea ministerului, sunt încrezător că va putea implementa programul. A fost mereu foarte interesat de problemele din judeţul Vrancea, este un patriot local însă unul fără zgomot”.

         Sperăm şi noi să fie de bine pentru SNR.

 

 

Un interviu cu domnul Marius Raul Bostan gasiti aici :

 http://inliniedreapta.net/fostul-presedinte-al-tunt-romania-e-in-nato-si-ue-ideile-noastre-au-invins-lupta-continua/

 sau aici :

http://adevarul.ro/economie/afaceri/adevarul-financiar-vorba-marius-bostan-despre-recuperarea-antreprenorilor-diaspora-8_5541ed27cfbe376e35b45bb5/index.html