Ultima noastră solicitare adresată conducerii SNR referitor la prelungirea acestor licenţe de emisie radio a fost ȋn data de 14.11.2016. (vezi materialul pdf 1 ataşat).
Ca un scurt istoric pentru cei care nu cunosc prvederile legislative dorim sǎ precizǎm pe scurt urmǎtoarele :
- printre actele normative adoptate de Guvernul României în acest an, s-a numărat şi ordonanţa pentru prorogarea (amânarea) unor termene prevăzute în Ordonanța de urgență a Guvernului nr.18/2015 din 24.08.2016 privind “stabilirea unor măsuri necesare pentru asigurarea tranziției de la televiziunea analogică terestră la televiziunea digitală terestră și implementarea serviciilor multimedia la nivel național, precum şi pentru completarea Legii audiovizualului nr.504/2002”.
- propunerea iniţiatǎ de MCSI prevedea cǎ:
“Termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2015 până la care drepturile de utilizare a frecvenţelor radio acordate conform Legii nr. 504/2002, pentru furnizarea pe cale radio terestră a serviciilor publice de radiodifuziune pot fi extinse, cu caracter temporar, se prorogă până la data de 31 decembrie 2019”,
- în Monitorul Oficial s-a publicat o variantǎ completatǎ cu :
“excepţia situaţiei prevăzute la art. 26 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2011 privind comunicaţiile electronice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 140/2012, cu modificările şi completările ulterioare, caz în care termenul se diminuează corespunzător”.
- conform art. 26 alin. (5) mai sus menţionat, în acesta se prevede cǎ :
(5) “În situaţii temeinic justificate, prin excepţie de la prevederile alin. (2), frecvenţele radio pot fi acordate prin încredinţare directă, cu avizul conform al Consiliului Naţional al Audiovizualului, radiodifuzorilor ce furnizează programele publice de radiodifuziune”. Adicǎ lasǎ deschisǎ posibilitatea încredinţǎrii directe cǎtre SRR (Societatea Românǎ de Radiodifuziune).
- pe de altǎ parte, Decizia nr. 629/2015 a preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare ȋn Comunicaţii (ANCOM), referitor la prelungirea termenului de valabilitate a licenţelor de emisie (LE) prevede la art. 15 :
(3) “Prelungirea termenului de valabilitate al LE se realizează în baza unei cereri scrise a titularului acesteia. Cererea semnată de reprezentantul legal, iar în cazul persoanei juridice va purta şi ștampila acesteia, va fi transmisă la sediul central al ANCOM cu cel puțin 45 de zile calendaristice înainte de expirarea termenului de valabilitate al licenţei.
(4) Cererea prevăzută la alin. (3) va fi însoțită în mod obligatoriu de licența audiovizuală, în copie, prelungită în mod corespunzător de către CNA, și de certificatul constatator, în original, eliberat de oficiul registrului comerțului”.
- ca urmare SNR trebuia sǎ depunǎ aceastǎ solicitare scrisǎ pânǎ cel tarziu pe 16.11.2016. dar surpinzǎtor solicitarea a fost fǎcutǎ cu doar o zi înainte de expirarea termenului limitǎ, la presiunea sindicatului nostru care a transmis o adresǎ imperativǎ în acest sens în data de 14.11.2016.
Trebuie precizat cǎ SRR (Societatea Româna de Radiodifuziune) a transmis la rândul sǎu o adresǎ prin care solicitǎ copie dupǎ aceste licenţe de emisie întrucât are nevoie de copie dupǎ aceste documente pentru a le ataşa la solicitarea sa de prelungire a licenţei de audiovizual (pentru programe) de la CNA.
În condiţiile unei poziţii ostile SNR în mass media promovată de directorul SRR domnul Ovidiu Miculescu, nu înţelegem de ce trebuia sǎ mai generǎm alte motive de discuṭii la adresa SNR cu aceastǎ prelungire a licenţelor de emisie radio, prelungire care putea fi facutǎ după aprobarea Ordonanṭei menṭionate mai sus. Sperǎm cǎ întârzierea SNR ȋn depunerea documentelor la ANCOM sǎ nu producǎ o întârziere în obţinerea licenţelor audiovizuale a SRR de la CNA, lucru care ar genera discuṭii şi probleme între SNR şi SRR.
Pentru a oferi răspunsuri membrilor noştrii de sindicat, am solicitat o întâlnire cu conducerea SNR pentru a discuta probleme curente şi de viitor ale societǎţii, în special cele care pot afecta salariaţii (vezi materialul pdf 2 ataşat).
Referitor la adresa noastră din data de 14.11.2016. deşi am solicitat copie după documentele care atestă demersurile societăţii referitor la prelungirea acestor licenţe, rǎspunsul conducerii SNR a fost foarte sec : “vă asigurăm că am depus toate diligenţele ȋn vederea prelungirii termenului de valabilitate pentru licenţele de emisie pentru emiţătoarele de radiodifuziune”. (vezi materialul pdf 3 ataşat).
Profund îngrijoraṭi de situaţia financiară dezastruoasă şi lipsa de perspectivă a SNR, am înaintat o adresă către Ministerul Comunicaţiilor şi pentru Tehnologia Informaţiei în care am semnalat o serie de probleme care îngrijoreazǎ salariaţii şi semnaleazǎ declinul societǎţii (vezi materialul pdf 4 ataşat).
Doar după ce am facut demersuri la Ministerul Comunicaţiilor şi pentru Tehnologia Informaţiei, conducerea SNR a ȋnaintat solicitarea de prelungire a licenţelor către ANCOM ȋn data de 15.11.2016. (cu doar o zi ȋnainte de expirarea termenului) iar apoi a transmis şi sindicatului nostru ȋn data de 16.11.2016. un răspuns mai detaliat (vezi materialul pdf 5 ataşat).
Ȋn aceste condiţii ȋn care actuala conducere este practic forţată să-şi facă datoria,nu ştim dacă aceasta mai apără interesele salariaţilor şi obiectul de activitate al societăţii aşa cum este el definit ȋn actul constitutiv. De aceea am solicitat responsabililor din minister o analizǎ a managementului companiei şi luarea de urgenţă a mǎsurilor care se impun pentru a nu asista la falimentul acestei societǎţi cu tradiţie pe piaţa telecomunicaţiilor din România.
Trebuie să precizăm ȋn final că termenul pânǎ la care s-a solicitat prelungirea acestor licenţe de emisie radio este pânǎ pe 31.08.2019. (Conform OUG nr.18/2015 din 24.08.2016).
Material pdf 1
Material pdf 2
Material pdf 3
Material pdf 4
Material pdf 5