Indiferent de motivările celor doi parteneri de dialog social (SNR şi SLNRC), situaţia se cunoştea încă din data de 25 iulie 2017 (din adresa nr. 301/7245/25.07.2017 a SLNRC) şi nu înţelegem de ce s-a aşteptat până astăzi, cunoscându-se de către ambele părţi faptul că primul termen de judecată al SLNRC pentru obţinerea reprezentativităţii este 13 septembrie 2017, adică după data expirării actualului CCM. Din păcate şi sindicatul nostru prin Federaţia la care este afiliat aşteaptă obţinerea reprezentativităţii pe ramură tot după expirarea actualului CCM. În aceste condiţii din punct de vedere legal nu există decât o singură variantă şi anume negocierea CCM-ului de către reprezentanţii salariaţilor, care conform legislaţiei, trebuiesc aleşi în cadrul Adunări Generale a Salariaţilor.

Cum conducerea nu s-a implicat în acest demers, acum, "pe ultima sută de metrii" cu foarte puţin timp înainte de expirarea actualului CCM au apărut mai multe comitete de iniţiativă, ultimul fiind de la Bucureşti.

Trebuie să precizam că am fost sunaţi de membri ai sindicatului nostru care doresc să sprijine demersul acestor comitete de iniţiativă pentru alegerea reprezentanţilor salariaţilor aşa cum prevede legislaţia, dar am fost atenţionaţi asupra următoarelor aspecte legale :

    • Spre dezamăgirea multor colegi, toate aceste comitete de iniţiativă, inclusiv ultimul de la Bucureşti, nu au venit cu propuneri de nume noi, ci surprinzător au fost propuşi spre a fi aleşi liderii de sindicat care în ultimii ani au semnat diverse acte adiţionale cu suspendări de drepturi salariale, ceea ce i-a facut pe mulţi să exclame : "Tot ei ?". Am fost atenţionaţi de către membrii noştrii de sindicat asupra riscului major de respingere de către ITM Bucureşti a oricărui document semnat, întrucât Codul muncii la art. 221 (3) prevede : “reprezentanţii salariatilor nu pot desfăşura activităţi ce sunt recunoscute prin lege exclusiv sindicatelor”. Pentru a elimina acest risc major, ar fi fost corect să fie promovaţi spre a fi aleşi ca reprezentanţi ai salariaţilor colegi care nu au desfăşurat activitaţi recunoscute exclusiv sindicatelor. Din păcate, constatăm ca şi dumneavoastră că există persoane care nu acceptă idea că pot fi şi alţi salariaţi care pot semna un CCM sau o prelungire a acestuia.

    • Deoarece Codul muncii la art. 224 prevede : Atribuţiile reprezentanţilor salariaţilor, modul de îndeplinire a acestora, precum şi durata şi limitele mandatului lor se stabilesc în cadrul adunării generale a salariaţilor, în condiţiile legii“, ar fi fost corect să fie precizat de către grupul de iniţiativă foarte clar mandatul acestor reprezentanţi ai salariaţilor şi nu un copy paste la modul general după un articol din lege. Din păcate, nimeni din aceste comitete de iniţiativă nu a dorit să precizeze în mod explicit ce mandat vor avea aceşti reprezentanţi ai salariaţilor pe care noi îi vom alege. Ar fi fost normal ca noi toţi să ştim concret ce mandat are o persoană propusă şi pomovată spre a fi votată.

    • Tot Codul muncii la art. 222 (3) prevede : Durata mandatului reprezentanţilor salariaţilor nu poate fi mai mare de 2 ani “. Membrii ai sindicatului nostru au avut discuţii cu persoane din aceste comitete de iniţiativă referitor la acest subiect şi spre surprinderea lor au primit răspunsul că aceşti reprezentanţi ai salariaţilor nu vor avea mandat decât pentru 1-2 luni pentru prelungirea actualului CCM, pentru ca apoi, după ce se rezolvă în instanţă problema reprezentativităţii SLNRC, actualii lideri ai acestui sindicat să "negocieze" în continuare. Prelungirea actualului CCM de către aceşti lideri transformati în reprezentanţi ai salariaţilor şi nu semnarea unui CCM nou (sub diverse motivaţii) de către alţi reprezentanţi ai salariaţilor, elimină riscul ca "foştii" să lipsească de la masa negocierilor.

Practic în aceste condiţi, aceleaşi persoane care ieri au fost lideri de sindicat, astăzi sunt reprezentanţi ai salariaţilor iar mâine vor fi iarăşi lideri de sindicat. În opinia unor membrii ai sindicatului nostru, aceste demersuri nu sunt sincere şi nu fac altceva decât să pepetueze la negocieri aceleaşi persoane. Lozinca că "numai noi putem negocia" este rasuflată şi nu se confirmă prin rezultatele obţinute în ultimii ani. De aceea, stimaţi colegi nu vă lăsaţi intimidaţi de zvonuri că veţi fi disponibilizaţi sau ca vă pierdeţi toate drepturile, dacă nu alegeţi acum pe cei care vi se impun. Citiţi legislaţia şi documentaţi-vă, dar mai ales priviţi în urmă la rezultate şi nu vă lăsaţi manipulaţi sau intimidaţi.

Pentru a spune lucrurilor pe nume, dacă nu existau atât de multe organizaţii sindicale la nivelul SNR (5 sindicate, 3 filiale sindicale si o federaţie) ci un singur sindicat puternic, nu ne-am fi aflat în situaţia de acum. Orgoliile şi ambiţiile unor persoane care au vrut neapărat să fie lideri, au făcut ca mişcarea sindicală la nivelul SNR să fie atât de divizată şi să existe multe persoane care doresc "să fie în faţă" chiar dacă nu au niciun cuvânt de spus. Din întâmplare, creşterea numărului de "lideri" este direct proporţională cu creşterea numărului de drepturi salariale pierdute.

Referitor la zvonurile mincinoase lansate de persoane "binevoitoare" cum că sindicatul nostru blochează această activitate de alegere a reprezentanţilor salariatilor, trebuie să precizăm că noi susţinem eforturile de a avea un CCM (care să nu fie respins de ITM), respectând legislaţia în vigoare şi de aceea am propus să fie promovate spre a fi alese ca reprezentanţi ai salariaţilor persoane care nu au desfăşurat până acum activitate sindicală, dar această propunere nu a fost agreată de "promotorii" actualilor lideri.

Din respect pentru salariaţi, noi liderii acestui sindicat, nu ne-am autopropus să fim aleşi, pentru ca ITM Bucureşti să nu respingă documentele semnate pe motiv de nerespectare a legislaţiei dar vom sprijini acest proces de alegere a reprezentanţilor salariaţilor dacă va fi onest.

În opinia multor colegi, trebuiesc promovate spre a fi alese persoane care la negocierea viitorului CCM să-şi ia angajamentul că vor încerca să corecteze articolele din CCM care au permis existenţa a numeroase inechităţi şi discriminări referitoare la angajarea, promovarea şi salarizarea angajaţilor, dar în mod deosebit să corecteze Anexa nr. 9 cu grila de salarizare. Situaţia existentă în care mulţi salariaţi se se zbat în zona salariului minim naţional, indiferent de vechime şi competenţe nu mai poate continua la nesfârşit mai ales că sunt colegi care aşteaptă de o viaţă o minimă corecţie salarială şi vor avea în curând o pensie la limita subzistenţei. Nu credem că liderii care au fost până acum la masa negocierilor vor schimba lucrurile de acum înainte, pentru că au avut ocazia şi nu au făcut-o.

În ceea ce ne priveşte, indiferent de partenerul de dialog social care va semna viitorul CCM, sindicatul nostru se va îndrepta către instanţele de judecată pentru recuperarea unor drepturi salariale pierdute şi îndreptarea unor nedreptăţi existente şi precizăm că avem depuse deja două dosare în instanţă, urmând a efectua şi alte demersuri.

 

În final, pentru ca lucrurile să intre pe făgaşul normal adresăm încă odată (aşa cum am făcut mereu în ultimii ani) invitaţia publică tuturor organizaţiilor sindicale existente la nivelul SNR de a ne unifica într-un singur sindicat puternic. Aceasta este singura soluţie viabilă care va evita pe viitor situaţii similare celei în care ne aflăm acum.