LA MULŢI ANI 2016 !

       Este ȋnceputul unui an dificil şi poate ar fi trebuit un articol optimist dar dată fiind situaţia finaciară dificilă ȋn care se gaseşte SNR nu putem să trecem cu vederea acest lucru şi să nu analizăm critic cel puţin la modul general şi fără a da nume, o stare de fapt care din păcate ne-a ȋmpiedicat să evoluăm aşa cum ar fi fost normal ca firmă cu vechi tradiţiii ȋn domeniul comunicaţiilor.

       Această stare de fapt este sintetizată cel mai bine de marele om Petre Ţuţea care poate să-şi doarmă liniştit somnul de veci, ȋntrucât teza de doctorat la care visa, "Aflarea în treabă, ca metodă de lucru la români", s-a scris şi se scrie singură, sub ochii noştri, mai peste tot, dar cu deosebire în faptele şchioape ale unor persoane care au “condus” aceasta societate.

       Sigur, trebuie însă să lăsăm deoparte ideile preconcepute, referitoare la poporul nostru, pe care încercăm cu încăpăţânare să il idealizăm, dând sub preş tarele-i atât de vizibile. Trebuie sa spunem răspicat că umanitatea înşăşi deţine defecte cu ghiotura, nu este ceva specific doar românului. Dar, fără sa ne erijam în deţinătorii adevărului, consider că suntem maeştri emeriţi în „ascunderea după deget” sau „datul după cireş” (corcoduş, vişin sau orice alt pom).

       Pentru a găsi opusul lui "a face treabă", limba română a inventat sintagma "a te afla în treabă". În primul caz, este o activitate cu rost, menită să rezolve una sau alta din nenumăratele probleme practice ale vieţii omeneşti. La polul opus, un amestec de tîndăleală şi mimare a efortului, încununate fără greş de ratare, lipsă de efect util, pe un fond de risipă masivă a resurselor.

       Care sunt rădăcinile culturale şi antropologice ale aflării în treabă la români, încă nu ştim, cert este însă că fenomenul atît de caracteristic şi persistent stă mărturie pentru două trăsături definitorii ale societăţii noastre. Prima trăsătură este acceptarea cu largheţe, aproape pe picior de egalitate a utilului şi inutilului, a eficienţei şi ineficienţei, a facerii şi contrafacerii, a  autenticului şi a făcăturii. Cea de a doua trăsătură este dezvoltarea unei sub-culturi sociale care a valorificat şi valorizat strategiile lui "a te afla în treabă", a răsturnat ordinea firească a valorilor si a creat o fascinaţie pentru viaţa tip "a te afla în treabă". A te afla în treabă nu este, însă, nici pe departe, un "gest gratuit" ci este dimpotrivă, o strategie motivată de interes pentru a obţine beneficiile aferente.

       Oamenii se află în treabă pentru a fi vizibili, pentru a capta atenţia, pentru a putea să folosească jocul aparenţelor, pentru a se da drept ceea ce nu sunt, pentru a se bucura, fie şi temporar, de anumite privilegii, pentru a-şi arăta disponibilitatea de a fi folosiţi de cei de la care aşteaptă răsplata instrumentalizării lor. Iar cine crede că acestea sunt achiziţii recente ale societăţii noastre, nu are decît să coboare în paginile lui Caragiale pentru a regasi toate situaţiile posibile de aflare ȋn treabă.

       Nenorocirea este că aflatul ăsta în treabă e complet steril, fără noimă şi de la sine înţeles, fără vreun rezultat. Când zic rezultat, mă refer la unul pozitiv si nu la un rezultat negativ, pentru ca atunci neapărat trebuie să folosim pluralul.

       Nu ai să vezi pe cineva care să nu fie priceput la toate, de la cele mai mărunte treburi până la cele aparţinând înaltelor sfere. Ne place să afirmăm că le ştim pe toate, suntem experţi în orice problemă, cu atât mai mult cu cât aceasta ne priveşte mai puţin. Suntem oricând dispuşi de a ne arăta nivelul de maximă (in)competenţă, la nivel teoretic, însă a ne proba spusele prin faptă ar fi desigur, sub nivelul nostru. Lăsăm pe alţii să transpire, noi cu teoria chibritului, despicatul firului în patru şi alte asemenea discipline pe lângă care fizica cuantică pare materie de şcoala generală. Numai că, nimeni nu va veni să-ţi deretice prin casă ori să-ţi ia gunoiul de la uşă, nu gratis.

       Ne pricepem la tot şi toate şi suntem în stare să facem orice, desigur ghidaţi de neaoşul dicton: „las’ că merge”. Acest „merge şi-aşa” este partea cea mai toxică, miezul ăla de uraniu gata oricând să declanşeze o reacţie în lanţ, pe care nimeni, dar nimeni, n-o mai poate opri.

       Aceasta este "lupa" prin care vă invit să priviţi şi să analizaţi tot ce s-a ȋntamplat până acum şi mai ales activitatea tuturor conducătorilor noştrii de până acum de la toate nivelurile. Caracteristica lor comună este aceea că, fără deosebire, toţi au fost puşi ȋn functie politic şi din păcate nu numai la vârf ci şi la nivele inferioare de unde pot influenţa mersul lucrurilor. Diferenţa vine doar din culoarea politică care i-a adus aici şi obiectivele pe care le-au urmarit şi eventual le-au realizat. Lucrurile se mai clarifică oarecum, atunci cînd privim personajul ca atare, dincolo şi dincoace de hainele lui politice. Cu siguranţă câte unul e bun de ceva, la ceva, poate să facă ceva, poate o fi bun şi de pus la rană, dar sunt şi unii care de fiecare dată cînd deschid gura să ne spună ceva devine tot mai evident că tot ce ar putea să facă este să se afle în treabă. Prea nu ştiu şi nu înţeleg nimic din rolul şi menirea acestei societăţi. Oricâtă bunăvoinţă ar avea şi oricît i-am credita cu putere de învăţare, nu le-ar ajunge un mandat să rezolve problemele efective, iar de erori majore de strategie este ultimul lucru de care noi avem nevoie în vremurile care sunt şi care vin.

       Ca să concluzionăm, românul poate vorbi orice, oricând şi oriunde, animat numai şi numai de implacabila şi nemăsurata sa predilecţie de a se afla în treabă. Iar asta nu-i de bine, întrucât nu se cheamă c-ar fi harnic, ba dimpotrivă, căci, aşa cum ziceam, a te afla în treabă nu-i totuna cu treaba însăşi. Aflarea în treabă e chibiţatul de pe margine, luat în sensul cel mai peiorativ, al cărui unic rezultat este rămânerea pe tuşă pe mai departe. Vedem asta de 26 de ani încoace mai abitir ca oricând. Ceea ce s-a petrecut de 26 de ani a fost tot un fel de aflat în treabă pentru ca altfel nu se poate explica situaţia ȋn care a ajuns societatea. Nici în anii care au urmat unii nu s-au dezis de acest obicei, au perseverat în ceea ce ştiu cel mai bine să facă, să se afle în treabă, iar rezultatele sunt vizibile din galaxia vecină.

       Rămân (poate) întrebările „de ce?” şi „de unde irezistibila atracţie pentru aflarea în treabă?”. La prima întrebare, cel mai potrivit răspuns ar fi românescul: „d-aia!”, iar la a doua... mă depăşeşte, habar n-am. Pot doar să vă deconspir motivul pentru care m-am aflat eu în treabă scriind acest text. Nu era programat, deh, dar trebuia scris ceva la ȋnceput de an.

P.S. – Un ȋndemn pentru cei care ne conduc de la toate eşaloanele şi sucursalele – Hai să ne apucăm serios de treabă ȋn 2016 pentru redresarea acestei firme.