Revista presei

Poşta Română vrea să iasă din zona tehnologiilor depăşite

29-12-2015 22:29
Poşta Română a anunţat marţi 29.12.2015. că a lansat, la sfârşitul acestei luni, două licitaţii care vizează proiectul integrat de dezvoltare a reţelei de comunicaţii electronice a companiei. Valoarea estimată cu TVA a celor două contracte depăşeşte 95,7 milioane de lei (peste 21,7 milioane de Euro).

Detalii »

Propunere legislativă privind eliminarea obligativităţii taxei radio-tv

28-12-2015 22:28
Deşi SRTv se află ȋntr-o situaţie financiară foarte grea şi are mare nevoie de finanţare de la bugetul de stat, un grup de deputaţi şi senatori au depus la Camera Deputatilor o iniţiativă legislativă pentru eliminarea taxei radio – tv. Data la care se împlineşte termenul constituţional pentru dezbatere şi vot final este 22.03.2016. Sperăm că până la această dată parlamentarii să conştientizeze că această taxă nu este utilizată de TVR ci de SNR ca unică sursă de finanţare necesară pentru funcţionarea reţelei de emiţători care difuzează programele publice de radio şi televiziune, iar această propunere legislativă să fie respinsă şi nu uitată ȋn sertare pentru a constata după depăşirea termenului că a fost adoptată tacit. Pentru a avea servicii publice de radio şi televiziune la nivel european este necesară este necesară şi vitală actuala taxă şi nu eliminarea acesteia.
Pentru comparaţie la noi taxa este de 4 lei/familie/lunar, adică 10,5 euro/an, ȋn Macedonia, taxa TV este de 26 euro/an, ȋn Muntenegru de 42 euro/an, ȋn Polonia de 50 euro/an, ȋn Slovacia de 56 euro/an, ȋn Marea Britanie de 176 euro/an, iar ȋn Germania de 216 euro/an.

Detalii »

Şeful Radioului Public acuzat că a cumpărat lideri sindicali.

29-11-2015 20:06
Comisiile de cultură şi de cercetare a abuzurilor din Camera Deputaţilor şi Senat, dar şi premierul Dacian Cioloş şi preşedintele Klaus Iohannis, au primit o sesizare "explozivă" din partea managerului Studioul teritorial Radio Timişoara, Mihai Anghel, care acuză abuzuri şi ilegalităţi "regizate" de către Ovidiu Miculescu, preşedintele director general al Radioului Public.

Detalii »

TVR va intra în blocaj vineri

17-11-2015 21:38
Irina Radu, directorul general interimar al Societăţii Române de Televiziune (SRTv), a trimis, luni, o scrisoare către Biroul Permanent din Camera Deputaţilor, în care spune că SRTv se află "foarte aproape de momentul imposibilităţii de a funcţiona", iar, de vineri, instituţia "va intra în blocaj".
"Societatea Română de Televiziune se află foarte aproape de momentul imposibilităţii de a funcţiona. Am anunţat acest lucru marţi, 10 noiembrie 2015, în cadrul audierii la care am fost invitată în faţa Comisiei de Cultură, Arte, mijloace de informare în masă a Camerei Deputaţilor. Scopul respectivei audieri nu a fost însă situaţia financiară a SRTv şi din acest motiv nu am insistat pe acest subiect", spune Irina Radu, în scrisoarea trimisă, luni, Camerei Deputaţilor.

Detalii »

Primele contracte pentru vouchere de vacanță

01-11-2015 21:22
Primele contracte pentru vouchere de vacanță au fost semnate atât de angajator cu emitentul, cât și de hotelieri și emitenți, a declarat, joi, noul președinte al Autorității Naționale pentru Turism (ANT), Anca Pavel-Nedea.

Detalii »