Reduceri costuri

            Ca urmare a unor atenţionări primite de la membrii noştrii de sindicat referitoare la aplicarea unor măsuri foarte restrictive care influenţează negativ activitatea curentă am solicitat ȋn scris conducerii sucursalei Bucureşti o situaţie a orelor suplimentare şi a consumurilor de combustibil defalcată pe servicii şi autovehicule de la ȋnceputul anului până ȋn prezent.

            Menţionăm că am solicitat acest lucru ȋn vederea identificării problemelor reale şi adoptarea unor strategii de reducere eficiente care să nu afecteze activitatea curentă de exploatare şi dreptul la muncă al membrilor noştrii de sindicat.

             Ȋnante de a primi răspuns la această solicitare, astăzi şefii de servicii au fost rugaţi printr-o adresă scrisă să facă tot posibilul ca subalternii care efectuează ore suplimentare să primească zile libere şi să fie evitată pe cât posibil plata acestor ore.

             Ţinem să subliniem că orele suplimentare realizate la anumite servicii şi staţii sunt rezultatul personalului insufficient rămas ca urmare a etapelor de disponibilizări care s-au facut ȋn anii anteriori iar personalul tehnic insuficient care a ramas face tot ce este posibil pentru a asigura buna funcţionare a echipamentelor. Aplicarea măsurii sus menţionate nu va face dacât să creeze discontinuitate ȋn activitatea curentă ȋn zilele ȋn care se vor acorda libere.  Aşteptăm cu interes situaţia solicitată pentru a avea o imagine obiectivă şi a intreprinde măsurile necesare dacă este posibil.

            Ca urmare a lipsei acute de personal tehnic care va deveni şi mai gravă dupa pensionarea ȋn perioada imediat următoare a unor ingineri şi şefi de servicii  am solicitat o ȋntrunire ȋntre reprezentanţii Biroului Operativ şi conducerea SNR inclusiv reprezentanţii din partea serviciilor resurselor umane, juridic şi economic pentru a se discuta situaţia lipsei de personal tehnic din cadrul Sucursalei Bucureşti şi blocarea activităţii serviciilor tehnice ca urmare a nealocării de fonduri pentru efectuarea de lucrări tehnice şi achiziţii piese de schimb necesare remedierii deranjamentelor. Aşteptăm ca cel puţin ȋn locul celor care se vor pensiona să fie angajaţi alţi ingineri pentru a putea derula programul de trecere la televiziunea digitală.

            Ţinând cont de cele prezentate ne-a surprins neplăcut decizia CA al SNR de săptămâna trecută care a transformat doua locaţii importante de altitudine cu acces foarte dificil (cărora din motive de securitate nu le dăm numele) ȋn staţii nedeservite şi ȋncheierea unui contract cu firma de pază. Am solicitat ȋn scris conducerii SNR motivarea/justificarea economică a acestei decizii luate ȋn CA şi o discuţie pe acest subiect. Constatăm cu regret ca tot mai multe locaţii devin obiective cu pază şi fără personal tehnic şi cu toate acestea situaţia economică a societăţii se ȋnrăutăţeşte ceea ce ȋnseamnă că nu salariaţii sunt de vină ci poate managementul defectuos de care surprinzător nu se face vinovat nimeni . Persoanelor afectate de această decizie le oferim consultanţa juridică gratuită prin avocatul sindicatului.

            O altă situaţie solicitată ȋn scris SNR este cea de a prezenta sindicatului nostru studiul deja realizat se pare despre serviciile de comunicaţii electronice de tip Wimax. Pe baza acestui studiu conducerea SNR va hotărâ dacă solicită sau nu prelungirea licenţei care expiră la sfârşitul acestui an. Nu ne pronunţăm ȋn nici un fel asupra acestui subiect ci dorim să cunoştem concluziile din acest studiu, cum va evolua acest serviciu şi care sunt implicaţiile prelungirii sau nu a licenţei asupra salariaţilor SNR pentru a face cunoscut acest lucru şi membrilor noştrii de sindicat .

Precizăm ȋn final că personalul tehnic foarte bine pregătit care s-a ocupat de derularea acestui proiect a depus toate eforturile necesare dar implementarea acestui proiect nu a beneficiat de niciun sprijin din partea ministerului ȋn crearea unei reţele de servicii cel puţin pentru instituţiile bugetare (şcoli, spitale, primării, poliţie, etc.).

            Răspunsurile primite nu le vom face publice pe acest site deoarece ţin de strategia de dezvoltare a societăţii şi de acea rugăm pe cei interesaţi să contacteze direct membrii BO ai sindicatului SNR pentru clarificări.